miercuri, 26 februarie 2014

Aşa cum am promis....



 Domnului presedinte Petrea Ionel



Înainte de Adunarea generală din 8 februarie am promis domnului preşedinte că voi prezenta scuzele privind afirmaţiile publicate într-un material ce a fost postat eronat în perioada decembrie- ianuarie.
Ştiţi cu toţi cât de greu a fost să obţinem pentru prima dată, de la înfiinţarea asociaţiei, controlul asupra gestiunii economice a asociaţiei şi asupra activităţii de administrare.
Teama de a nu eşua din nou precum şi presiunile din partea proprietarilor m-au determinat să acţionez în consencinţă.
Dar, aşa cum am promis, îmi prezint scuzele domnului Preşedinte, şi sper să fie acceptate, şi nu numai atât, consider că este cazul să recunosc deschis şi meritele dânsului în toate demersurile întreprinse.
Trebuie să recunosc că din cauza faptului că:
- şi asumat responsabilitatea şi o zi întreagă, singur, a bătut la uşile tuturor instituţiilor publice pentru a obţine sprijinul necesar în demersul de a înceta contractul cu fostul administrator (Primărie, Secţie de Poliţie, Poliţia Judeţeană);
- tot singur a trebuit să facă faţă numeroaselor sesizări şi reclamaţii din partea administratorului;
- în lunile octombrie, noiembrie, fără sprijinul membrilor din Comitet, a bătut din uşa în uşă pentru a determina proprietarii să achite din debite astfel încât la 1 decembrie am avut căldură, un merit şi un efort deosebit;
- tot singur a fost obligat să-şi asume responsabilitatea pentru organizarea adunării generale, organizând iniţial şedinţele pe scări pentru a desemna responsabili de scări şi pentru a avea suportul necesar în organizarea Adunării generale;
- un merit, şi un sprijin deosebit l-a avut într-adevăr de la persoane care nu făceau parte din Comitetul executiv (Dl. Maftei, D-na Codrescu, D-na Ispăşoiu);
- tot cu sprijinul lor au reuşit să gestioneze fondurile asociaţiei astfel încât în prezent aceasta a redus foarte mult debitele preluate de la fostul administrator;
- modul de organizare şi desfăşurare a adunării generale, reuşind să-şi creeze o echipă pe care să se poată baza;
- la toate acesea adăugăm şi numeroasele probleme legate de lipsa spaţiului, preluarea documentelor de la administrator, şi toate celelalte probleme;
a fost obligat să suporte presiuni foarte mari şi un stres continuu, ceea ce este foarte greu pentru orice persoană dar a dat dovadă de hotărâre, capacitatea de a ţine sub control, şi de a-şi atinge obiectivele stabilite.
Având în vedere efortul masiv depus am înţeles cât de dureros a fost mesajul subânţeles al articolului de „hoţ” şi „mincinos”.
Încă odată îmi prezint scuzele şi în mod special pentru problemele create.

26.02.2014

duminică, 9 februarie 2014

SCUMPIRI APA RECE

http://www.viata-libera.ro/economie/51034-galati-viata-libera-cotidian-apa-canal-buget-analiza-preturi-canalizare-gelu-stan