luni, 16 iulie 2012

PROIECTE POR PENTRU REABILITARE TERMICA A BLOCURILOR

In toamna se lanseaza apelul de proiecte pe POR pentru reabilitarea termica a blocurilor! 12 iulie 2012 Din toamna acestui an, blocurile de locuinte din municipiile-resedinta de judet vor putea beneficia de lucrari complexe de crestere a eficientei energetice cu ajutorul fondurilor europene. MDRT a finalizat negocierile cu CE pentru finantarea, in cadrul actualului exercitiu bugetar, prin POR, a activitatilor de crestere a eficientei energetice a blocurilor de locuit, iar Memorandumul in acest sens a fost aprobat in sedinta de Guvern de ieri, 11 iulie. Schema de finantare se va aplica blocurilor de locuinte construite dupa proiecte elaborate in perioada 1950-1990, in care locuiesc categorii sociale vulnerabile si familii cu venituri reduse din municipiile resedinta de judet (peste 50% dintre familiile – proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro). Bugetul schemei de finatare este de 304 de milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din FEDR, respectiv 154 de milioane de euro rezultata din contributia nationala (co-finantare de la bugetul de stat, contributia autoritatilor publice locale si a asociatiilor de proprietari). Beneficiarii vor trebui sa participe financiar la aceste lucrari printr-o cofinantare de 40%. Restul fondurilor necesare (60%) pentru fiecare lucrare va fi asigurat din bani europeni nerambursabili din FEDR si bugetul de stat. Ratele de cofinantare ale autoritatilor publice locale si asociatiilor de proprietari vor fi modulate in functie de proportia in cladire a familiilor cu venituri reduse, dupa cum urmeaza: 30% contributia autoritatii publice locale si 10% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro; 20% contributia autoritatii publice locale si 20% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro; 10% contributia autoritatii publice locale si 30% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro. Avand in vedere faptul ca programul se va inchide in anul 2013, schema propusa are un caracter pilot pentru actuala perioada de programare, experienta acumulata putand fundamenta investitiile in eficienta energetica a blocurilor de locuinte pentru perioada de programare 2014-2020. Sursa: MDRT

luni, 9 iulie 2012

OFERTA ADMINISTRARE IMOBILE

PF CONDREA NARCISAGERSINA I.I STR. N. ALEXANDRESCU CATRE ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR. ____________________ IN ATENTIA DOMNULUI/DOAMNEI PRESEDINTE AL ASOCIATIEI DE PROPRIETARI 
Suntem singura societate specializata in administrare imobile si putem asigura, in functie de solicitarile dumneavoastra, pe baza unui contract de administrare, managementul financiar si managementul de proprietate pentru urmatoarele tipuri de activitati: servicii de administrare financiara servicii administrare tehnica servicii de reparatii optional alte servicii pentru imobil. Valoarea contractului de administrare este stabilita in functie de marimea si complexitatea proprietatii, precum si de situatia administrativa si gospodareasca la momentul respectiv. AVANTAJE: 
1. durata contractului este intre 1 an si maxim 5 ani;
2. costurile de administrare nu pot fi mai mari decat cele existente dar gestionate mai eficient; 
3. intre proprietari si administrator intervine respectarea clauzelor contractului de catre administrator, astfel incat in situatia nerespectarii lor rezilierea contractului este mult mai facila decat demiterea si incetarea contractului de munca; 
4. administratorul avand statutul de angajat al firmei, raspunde in fata angajatorului pentru modul in care isi indeplineste atributiile; 
5. pe durata contractului raspunderea pentru intretinerea si memtenanta imobilului revine societatii care efectueaza administrarea conform contractului; 
6. garantam totala transparenta in ceea ce priveste calculul corect, in detaliu si perfect legal al listei de plata; 
7. introducerea unui sistem astfel incat fiecare proprietar sa aiba acces la toate datele referitoare activitatii de administrare (online sau in scris); 
8. administratorul va avea ca atributii, in mod special, administrarea proprietatii fara a mai avea acces la fondurile asociatiei; 
9. comparativ cu administrarea proprie (cea care se realizeza in prezent), unde nu exista nici o structura care sa efectueze controlul activitatii administratorilor, administrarea pe baza de contract efectuata in sistem privat este supusa respectarii reglementarilor in vigoare; 
10. cel mai important aspect, de care trebuie tinut cont in analizarea acestei oferte, este interesul nostru principal de a fi alaturi de prorpietar in valorificarea optima a proprietatii sale, in conservarea si cresterea in timp a valorii proprietatii. In speranta unei eventuale colaborari, va multumesc anticipat pentru atentia acordata acestei oferte.
 CONDREA NARCISA GERSINA ADMINISTRATOR PATRIMONIU

marți, 3 iulie 2012

IN ATENTIA PROPRIETARILOR DE LA ASOCIATIA 119 BIS DACA DORITI SA VA SPRIJIN CONTACTATI-MA LA NR. DE TELEFON 0744318959 SAU 0731130761 PROPRIETARII DE LA ASOCIATIA 119 AU DEMARAT PROCEDURA DE RETRAGERE DIN ASOCIATIE. TOTODATA AM CONSTRUIT UN ALT SISTEM DE ADMINISTRARE PE CARE DORESC SA-L PUN IN APLICARE. ASTEPT UN MESAJ DE LA DUMNEAVOASTRA.